Consultanta Politica

Analistul afirmă că Pentagonul şi NATO trebuie să reevalueze ameninţările din partea Moscovei. Vladimir Socor, 54 de ani, expert în analiza fenomenelor politice, conflictelor etnice şi deciziilor strategice din spaţiul ex-sovietic, este analist al fundaţiei americane Jamestown şi editor al publicaţiei „Eurasia Daily Monitor“.

Născut la Bucureşti, Socor este absolvent al Columbia University (1977) şi a lucrat ca analist pentru Radio Europa Liberă, München (1983-1994), apoi la Washington, ca expert al Fundaţiei Jamestown şi la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), începând din 1995.

Am discutat cu Vladimir Socor despre semnificaţiile politice şi strategice ale deciziei preşedintelui Obama de a renunţa la construirea scutului antirachetă în Europa Centrală, despre securitatea la Marea Neagră, dar şi despre perspectivele noului guvern de la Chişinău.

Ovidiu Nahoi
Ion M. Ioniţă

Ion Ioniţă: Credeţi că renunţarea de către Washington la proiectul scutului antirachetă este semnul unei schimbări majore de orientare politică a Statelor Unite?

Vladimir Socor: Modul în care s-a luat această decizie precum şi antecedentele ei reflectă criza prin care trece politica externă americană, ca şi criza din interiorul NATO. Decizia americană nu a fost luată din motive tehnice, ci din evidente motive politice, pentru a câştiga bunăvoinţa Rusiei.

De asemenea, a pierdut din credibilitate modul în care Statele Unite evaluează ameninţările şi provocările. Până acum, proiectul scutului antirachetă era prezentat ca un răspuns la o ameninţare iminentă din partea Iranului. Acum, dintr-odată, evaluarea s-a schimbat şi aflăm că  ameninţarea iraniană nu era iminentă.

Ovidiu Nahoi: Putem vedea aici o asemănare cu evaluările legate de Irak?

Da, şi opinia publică rămâne cu impresia că evaluarea americană nu este întotdeauna obiectivă, ci reflectă interese de scurtă durată. În acelaşi context se situează şi subestimarea din partea SUA şi a NATO a pericolelor unor agresiuni prin mijloace convenţionale, din partea actorilor statali.

După 11 septembrie 2001, analiza americană s-a concentrat în exclusivitate asupra ameninţărilor teroriste. Dar invazia rusească din Georgia, din vara anului 2008, a venit ca un duş rece. Acum, vedem o ameninţare statală din partea Rusiei, extinzându-se şi în America Latină, prin înarmarea convenţională a Venezuelei. Cred că este nevoie de o reevaluare, pe baze realiste, din partea SUA şi a NATO, a ameninţărilor de tip militar, mai ales din partea Rusiei.

I.M.I.: În Europa Centrală, mai mulţi se tem de Rusia decât de Iran…

Într-adevăr, Polonia şi Cehia, desemnate să găzduiască scutul antirachetă, nu se simţeau ameninţate de Iran. Aceasta era doar o percepţie unilaterală americană. Totuşi, Polonia şi Cehia au acceptat să găzduiască scutul, deoarece proiectul era legat de prezenţa militară americană în zonă. De fapt, Polonia şi Cehia aveau în vedere posibile ameninţări din partea Rusiei, iar scutul antirachetă era perceput ca o poliţă de asigurare împotriva unor ipotetice ameninţări ruseşti.

O.N.: Cum va afecta această decizie securitatea în zona Mării Negre?

Atacul Rusiei asupra Georgiei a arătat că SUA erau nepregătite, militar şi politic, pentru o asemenea posibilitate. Acum s-a creat o nouă linie de divizare a Europei, care trece prin Marea Neagră. La Vest de această linie sunt România şi Bulgaria, membre NATO, cu o prezenţă americană, poate mai modestă decât ar fi de dorit, dar totuşi o prezenţă.

La Est, domină Rusia. Are flota Mării Negre pe teritoriul ucrainean şi refuză, oficial, să şi-o retragă. Tot la nivel oficial, Rusia contestă integritatea teritorială a Ucrainei. Rusia a anexat de facto coasta georgiană a Mării Negre, 215 kilometri, pe teritoriul pretins de Abhazia. Şi aceasta fără vreo obiecţiune publică din partea statelor riverane sau a NATO.

I.M.I.: Nu aţi menţionat Turcia. Ea ce rol joacă?

În Marea Neagră a luat naştere un condominium naval ruso-turc. Turcia, care probabil este superioară Rusiei ca forţă navală în regiune, nu a constituit nicidecum un factor care să restrângă ambiţiile Moscovei împotriva Georgiei sau să descurajeze cumva anexarea Abhaziei.

Turcia consideră, în mod cu totul iluzoriu, că ar avea un parteneriat strategic pe baze egale cu Rusia. În realitate, parteneriatul se traduce printr-o acceptare de către Turcia a politicii expansioniste a Rusiei în Caucazul de Sud. În anii ’90, în timpul preşedinţiei lui Suleyman Demirel, de exemplu, ar fi fost de neconceput ca Turcia să accepte fără murmur anexarea de teritorii de către Rusia, la Sud de Caucaz.

Atacul Rusiei asupra Georgiei a arătat că SUA erau nepregătite, militar şi politic.

Pericol în Est

„În NATO nu există planuri pentru apărarea noilor membri. NATO a refuzat aceste planuri în mod public, dar şi în interior. Refuzul acesta are o bază ideologică, potrivit căreia Rusia nu mai reprezintă o ameninţare. Dar fără planuri pentru apărarea noilor membri şi fără o prezenţă militară aliată pe teren, Articolul 5 din statutul NATO (principiul „Toţi pentru unul, unul pentru toţi”, n.r.) nu va mai avea credibilitate.

Este opinia multor guverne şi a multor analişti. Această opinie a fost susţinută oarecum în secret, pentru a nu tenta Rusia să se comporte aventurist. Dar după invazia din Georgia şi după renunţarea americană la o prezenţă pe teren în Polonia şi în Cehia, ideea începe să fie discutată în mod public”.

„Proiectul rusesc South Stream este un bluf politic“

„Rusia s-a apropiat de graniţa Turciei“  Foto: Lucian Muntean

O.N.: Credeţi că Turcia pur şi simplu nu înţelege expansiunea rusească? Nu cumva există şi alte interese în jurul acestui parteneriat la Marea Neagră?

Uneori ai motive să te îndoieşti de competenţa autorităţilor turce în domeniul politicii externe. Prin Abhazia, de fapt, Rusia se apropie foarte mult de graniţa turcă. Prin Abhazia, flota rusă patronează sau sponsorizează contrabanda din Turcia către Abhazia, comerţ ilegal, deoarece Abhazia nu este recunoscută de vreo instanţă internaţională.

În Osetia de Sud, Rusia a anexat un pinten foarte lung, care aduce Rusia practic în inima Georgiei, aproape de frontiera terestră georgiano-turcă. Turcia nu numai că nu a fost în stare să împiedice astfel de evoluţii, dar nici nu a obiectat.

I.M.I.: Poate că acesta este preţul pe care Turcia îl plăteşte pentru a deveni o putere energetică în regiune, nu credeţi?

Într-adevăr, Turcia are o mare ambiţie de a deveni ţară care să comercializeze petrol şi gaz, deşi nu dispune de zăcăminte. Turcia vrea să cumpere petrol şi gaz şi să revândă aceste resurse, bineînţeles, cu suprapreţ, ţărilor consumatoare din Europa.

Această strategie o face să împiedice proiectul Nabucco şi să pună condiţii inacceptabile pentru crearea unui coridor de gaz din Asia Centrală spre Europa, care ar trece pe teritoriul Turciei. Recent, guvernul turc a acceptat să găzduiască proiectul rusesc South Stream.

O.N.: Cât mai poate face Turcia acest joc, aparent la mai multe capete?

Îl pot menţine, dar fără vreun rezultat concret, aşa cum speră Turcia. South Stream este un bluf politic. De asemenea, proiectul petrolier Samsun-Ceyhan, pe care turcii speră să-l obţină de la ruşi, este nerealist. Dar, în acelaşi timp, ideea Turciei de a deveni o ţară care să comercializeze resurse energetice pune piedici serioase proiectului Nabucco, pe care încearcă să-l folosească pentru a influenţa politica europeană faţă de Turcia, în speţă, procesul de negociere a aderării la UE. Turcia vrea să accelereze acest proces, stabilind o conexiune între aderare şi Nabucco şi să forţeze astfel Uniunea Europeană să grăbească negocierile de aderare.

„Moldovenii vor vota cu puterea“

Deocamdată forţelele politice din Republica Moldova sunt preocupate de considerente tactice, nu strategice. Din punct de vedere al intereselor Republicii Moldova şi al cetăţenilor ei, important este de a se evita încă o rundă de alegeri. Republica Moldova nu poate să-şi permită să stea un an şi jumătate fără întrerupere în condiţii de campanie electorală foarte intensă şi cu tendinţe destabilizatoare: vacuum de putere, vacuum instituţional, incapacitate guvernamentală şi administrativă, îngheţarea raporturilor cu instituţiile financiare internaţionale, îngheţarea, de asemenea, a negocierilor privitoare la Transnistria.

Partidul Comuniştilor este scindat în două tendinţe. Una, potrivit căreia partidul ar trebui să opună rezistenţă înverşunată noii guvernări, să nu permită să se formeze şi să provoace noi alegeri. A doua preconizează ceea ce ei numesc opoziţie responsabilă, dar critică şi acerbă faţă de guvernare. Ei prognozează uzarea  guvernării şi compromiterea acesteia în ochii electoratului forţând alegeri peste un an sau doi. Între timp, ar curăţa rândurile Partidului Comuniştilor de pretinsele elemente oportuniste.

Dar părerea mea este că Partidul Comuniştilor este condamnat să piardă puterea şi să se atrofieze, dar  nu imediat. Ca în orice sistem politic şi în orice sistem de mentalităţi care promovează conducerea autoritară, în Republica Moldova partidul puterii va fi votat de foarte mulţi alegători pentru simplul fapt că este partidul puterii. Dacă noua guvernare va rămâne în mod durabil la putere, atunci foarte mulţi cetăţeni vor vota instinctiv pentru ea.

România trebuie să livreze gaz Moldovei

O.N.: Ce ar putea să facă România în mod pragmatic, ca membru UE şi ca vecin pentru a ajuta Republica Moldova?

Până acum, România a ratat posibilitatea de a construi o relaţie cât de cât raţională cu Republica Moldova. Între domnii preşedinţi Voronin şi Băsescu a avut loc o escaladare retorică începând cu 2006. Un proces foarte contraproductiv. Pragmatic, România s-ar cuveni să renunţe la politica declaraţiilor. Relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău au ajuns să fie judecate prin prisma declaraţiilor.

Mai ales când declaraţiile veneau din partea preşedintelui Băsescu, acesta a accentuat problemele identitare, istorice, în detrimentul cooperării pragmatice. În 2005, preşedintele Băsescu a sprijinit realegerea domnului Voronin ca preşedinte al Republicii Moldova. Preşedintele Băsescu a spus atunci că e timpul să renunţăm la declaraţiile de tip identitar, să punem pe planul al doilea problema lingvistică şi istorică şi să ne concentrăm asupra gazului şi electricităţii.

I.M.I.: Ulterior, declaraţiile s-au schimbat.

În anul 2006, din motive pe care nu le cunosc şi nu le pot ghici, politica domnului Băsescu s-a schimbat. Repet, este o politică la nivelul retoricii şi nu al faptelor concrete. Domnul Băsescu a început, de fapt, să conteste legitimitatea existenţei Republicii Moldova. Acest lucru a fost foarte rău văzut la Bruxelles. România a pierdut la Bruxelles autoritatea de expert în materie de Republica Moldova.

Nu e întâmplător faptul că funcţii-cheie în relaţia Uniunii Europene cu Republica Moldova au fost alocate Ungariei. Uniunea Europeană a fost deosebit de iritată de intenţia – de fapt, eu cred că era o intenţie nereală, pur retorică – de a acorda cetăţenie română în masă unui număr de milioane de locuitori ai Republicii Moldova. România nu trebuie să apară în postura de a contesta legitimitatea Republicii Moldova.

O.N.: Ce se poate face acum?

Se poate reveni la problematica electricităţii şi a gazului despre care vorbea preşedintele Băsescu în 2005. Este posibilă o soluţie pe baze necomerciale a problemei gazului din Republica Moldova. România are încă o producţie de gaz destul de  ridicată. România ar putea soluţiona aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova pe baze necomerciale, vânzând gaz la un preţ mai mic decât cere Gazprom. Vrem relaţii speciale, apoi să fie speciale.

România a pierdut la Bruxelles autoritatea de expert în materie de Moldova.

Testul Adevărului : Republica Moldova şi restul lumii

1 Societatea moldovenească. Este atât de slab dezvoltată economic şi politic, încât grupările de interese sunt identificate mai mult cu persoane influente decât cu straturi sau grupări sociale. Sunt interese de clan sau familiale sau chiar interese personale ale unor întreprinzători economici puternici. De exemplu, există interesele întreprinderii Ascom şi interesele omului de afaceri Vlad Filat. Ascom şi Vlad Filat reprezintă interese economice foarte substanţiale în concurenţă cu clanurile asociate Partidului Comuniştilor.

2 Fondurile bugetare. Depinde foarte mult de guvernare cum sunt dirijate fondurile bugetului. Administraţia fiecărui raion ştia foarte bine dacă va primi sau nu fonduri în funcţie de modul în care populaţia raionului votează. De asemenea, fondurile bugetare sunt manevrate politic în situaţia de calamităţi naturale. Zone favorite din punct de vedere electoral vor fi sprijinite, iar cele nefavorite din punct de vedere electoral se vor vedea private de fonduri bugetare în cazul calamităţilor naturale.

3 Prezenţa americană în Europa. În timpul Războiului Rece, credibilitatea Articolului 5 şi a NATO a fost menţinută deoarece existau trupe americane în Germania. Lipsa acestora ar fi constituit o invitaţie la adresa URSS, nu neapărat la o ofensivă militară, ci la presiune şi şantaj. În răsăritul Europei asistăm, cam din anul 2007, la un proces de dezangajare strategică a Statelor Unite. Este un proces nedeclarat, neplanificat, o reacţie impusă de necesitate, din cauza cheltuirii resurselor americane în operaţiunile greşit concepute şi greşit executate, din Irak şi Afganistan.

4 Restabilirea credibilităţii NATO. Articolul 5 pierdea din credibilitate încă înainte de invazia rusească în Georgia. Pentru a restabili credibilitatea Articolului 5 este necesară, în primul rând, stabilirea unor prezenţe aliate pe teritoriul ţărilor NATO din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, sunt necesare planuri pentru a apăra ţările din Europa Centrală şi de Est, în eventualitatea unor presiuni militare ruseşti.

4. Jurnalism si PR in campanie electorala; trainer – Cosmin Pacuraru, consultant media
– marti – joi, 12.00 – 18.00, 3 sedinte in perioada 20 – 22 octombrie a.c.
- data inceperii: 20.10.2008.
- jurnalism specializat – taxa: 300 RON;
- grupa maxima – 15 cursanti; sala de curs A/B

Trainingul doreste sa puna la aceeasi masa jurnalisti si comunicatori din politica. Incercam sa dam jurnalistilor si comunicatorilor cateva notiuni despre stiintele politice, tehnicile de PR politic si tehnicile de abordare a subiectelor politice in genurile jurnalistice, fara a uita de conduita deontologica.
Accentul va fi pus pe “intelegerea si impacarea celor doua tabere” in contextul relationarii in ecuatia politic – economic – ONG – presa. Ce vrea PR-istul si ce vrea Jurnalistul? Cum este afectata audienta? Raspunsurile sunt date de cateva notiuni de inteligenta emotionala si analiza a tranzactiilor.
Sesiuni:

Ziua 1:

Care sunt canalele media si ce rol au. Legislatia tipica mediei, ce se poate face si ce nu. Tipicul programelor (stiri, talk-show, reclama electorala, advertorial), relatia sponsor – canal media. Ce vrea jurnalistul, ce vrea PR-ul si cum se impaca acestia. Care este relatia politic – economic – ong – presa.

Ziua 2:

Organizarea redactiei si management de spatiu si timp contra management financiar si management de audienta.
Organizarea campaniei electorale.
Alinierea obiectivelor jurnalistice cu cele ale comunicatorilor.
Distributia informatiei în functie de tipologia canalului media.
Canale media si genuri jurnalistice.
Crearea evenimentului politic pentru aparitie in media.

Ziua 3:

Plasarea informatiei si “procesul” de fabricatie a stirii. Desfasuratoare si paginatie pe tipicul canalului media, target, interesele patronatului.
Text de stire vs text de PR.
Organizare de briefing, intalniri informale, conferinte de presa.
Tipologia surselor si aparitia lor in presa.
Breaking-news: cine, ce, cand, unde, de ce.
Evaluarea trainingului.
Candidatii sunt rugati sa scrie un text de maximum 100 de cuvinte in care sa explice asteptarile lor legate de curs.

Cursurile se vor desfasura la sediul CJI incepand cu 20 octombrie 2008. Durata cursurilor variaza intre 15 si 20 de ore de predare, structurate in sedinte saptamanale sau in workshop-uri, in functie de curs. Taxa de participare este de 300 RON si poate fi achitata si in maxim 5 rate pentru cursurile saptamanale.
Inscrierile se fac cu CV, Scrisoare de intentie sau un eseu (in functie de cursul ales) la sediul CJI, din Bvd-ul Regina Elisabeta nr 32 (52), etaj 1, sector 5 (langa P-ta Kogalniceanu), prin fax la 311.11.76 sau e-mail: carmen@cji.ro

sau aici

Termenul limita de depunere a inscrierilor este 15 octombrie 2009.

Informatii suplimentare la tel. 311.13.75 si 311.13.77.  Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

3. Jurnalism de investigatie; trainer – Liviu Avram, redactor sef adjunct, Adevarul
– vineri, 11.00 – 13.00, 10 sedinte saptamanale.
- data inceperii: 30.10.2008.
- curs specializat – taxa: 300 RON;
- grupa maxima – 15 cursanti; sala de curs A

4. Jurnalism si PR in campanie electorala; trainer – Cosmin Pacuraru, consultant media
– marti – joi, 12.00 – 18.00, 3 sedinte in perioada 20 – 22 octombrie a.c.
- data inceperii: 20.10.2008.
- jurnalism specializat – taxa: 300 RON;
- grupa maxima – 15 cursanti; sala de curs A/B

5. Radio. Secretele meseriei; trainer: Andrada Fiscutean, editor – prezentator de stiri, Radio Pro FM si Voice-over Stirile Pro TV
- 1 weekend, 18 ore (perioada: 31 octombrie – 1 noiembrie a.c.)
- jurnalism specializat – taxa: 300 RON;
- grupa maxima – 15 cursanti; sala de curs A

6. Vocea din spatele stirii. Voice-over/prezentare de stiri radio si tv.; trainer – Alina Barbu, voice-over, Stirile Pro TV si editor – prezentator de stiri, Radio Pro FM
- 1 weekend, 18 ore (perioda: 7 – 8 noiembrie a.c.).
- jurnalism specializat – taxa: 300 RON;
- grupa maxima – 15 cursanti; sala de curs A.

Cursurile se vor desfasura la sediul CJI incepand cu 20 octombrie 2008. Durata cursurilor variaza intre 15 si 20 de ore de predare, structurate in sedinte saptamanale sau in workshop-uri, in functie de curs. Taxa de participare este de 300 RON si poate fi achitata si in maxim 5 rate pentru cursurile saptamanale.
Inscrierile se fac cu CV, Scrisoare de intentie sau un eseu (in functie de cursul ales) la sediul CJI, din Bvd-ul Regina Elisabeta nr 32 (52), etaj 1, sector 5 (langa P-ta Kogalniceanu), prin fax la 311.11.76 sau e-mail: carmen@cji.ro

Termenul limita de depunere a inscrierilor este 15 octombrie 2009.

Informatii suplimentare la tel. 311.13.75 si 311.13.77.  Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

sursa: Fundatia Soros Romania

Liberal Party leader Mihai Ghimpu

The Alliance for European Integration (AEI) has taken over much but not all power in Moldova from the Communist Party. The AEI is a heterogeneous combination of four political parties, each one with its own profile and its leadership ambitions, and in some cases competing against each other for their overlapping electoral constituencies. The AEI is holding together thus far, thanks largely to unsophisticated communist politicians refusing dialogue and threatening to trigger new elections for a revanche. In this sense, AEI’s irreconcilable communist foes can also be seen as the AEI’s inadvertent best friends, helping it to hold together for the duration of this battle.

Almost all Moldovan parties, including those in the AEI, are leader-oriented parties and some of the top leaders tend to act as authoritarian personalities. The Liberal, Liberal-Democrat, Democratic, and Our Moldova parties hold 18 seats, 15 seats. 13 seats, and 7 seats, respectively, for an AEI total of 53, against 48 communist seats in the new parliament. The AEI parties’ top leaders are all dominant personalities, three of them -except, that is, the Democratic Party leader Marian Lupu- running their parties with a heavy micromanaging hand.

The AEI parties agreed among themselves on a power-sharing formula. At the top level this means that the parliament’s chairmanship went to the Liberal leader Mihai Ghimpu, the premiership to Liberal-Democrat leader Vlad Filat, and the state presidency was to go to Lupu, the well-respected chairman of the preceding parliament. These candidacies were to be regarded as joint AEI candidacies under the agreement. The election of the head of state in parliament requires at least 61 votes in the 101-seat chamber, meaning that Lupu and AIE fall short by 8 votes at this point. This situation necessitates a deal with at least some communists as well as full commitment by all AEI parties to the AIE’s joint candidacy for head of state (Moldpres September 29, 30, October 1).

Filat, however, seems to regard his prime-minister’s post as a stepping stone toward being elected president by popular vote, possibly next year, under an amended constitution. As party leader, Filat has campaigned to amend the constitution to that end. He would prefer a colorless transitional figure as head of state at this stage. Consequently, Filat is now signaling quietly that he might not necessarily back Lupu’s election as head of state in parliament, notwithstanding the agreement among the AEI’s parties.

In the current situation, the Liberal Party leader Mihai Ghimpu temporarily combines the posts of chairman of parliament and acting head of state. Elected to the parliamentary chair with the AEI’s 53 votes, Ghimpu became interim head of state by default; upon the expiry of Vladimir Voronin’s term as acting president on September 11 (Voronin’s second, final regular term of office had expired in April). Ghimpu exercised his interim presidential powers to nominate Filat to form the government, which the parliament again approved with the AEI’s 53 votes. Ghimpu, a veteran of the Moldovan Popular Front movement of the late 1980’s-early 1990’s, spent many years in the wilderness before re-emerging in 2007 as chairman of the Chisinau Municipal Council, following his nephew Dorin Chirtoaca’s election as Mayor of Chisinau. The uncle-nephew tandem presided over a notoriously fractious council and chaotic municipal administration until this year, when their Liberal Party entered parliament for the first time. Chirtoaca was instrumental in popularizing the party in these elections; but he has chosen to stay on as mayor, intending to build a political power base at Chisinau City Hall (Moldpres September 29, 30, October 1).

Meanwhile, the Liberal Party has toned down its national-Romanian message, practically muting it during this year’s two electoral campaigns and after acceding to shared power. Most of the Liberal leadership team holds Romanian citizenship or are applicants for it, in addition to Moldovan citizenship. The party has inherited most of the core “unionist” vote, amounting to some 10 percent of Moldova’s total electorate. This segment switched to the Liberal Party when Moldova’s Christian-Democrats renounced the goal of unification with Romania. In Bucharest, President Traian Basescu has openly signaled his sympathy for the Moldovan Liberals and Chirtoaca personally through invitations to Romania and media appearances there.

In Chisinau’s inner circles, Filat is believed to aim resolutely for the state presidency. In what looked like advance preparations, Filat campaigned in 2007-2008 for a referendum on constitutional amendments to enhance presidential powers and elect the president by popular vote, instead of by election in parliament. He further proposed instituting single-mandate electoral districts and allocating one half of the parliament’s seats to deputies elected from those districts, instead of the current proportional system based solely on party lists. Both of those measures would have significantly reduced the influence of political parties. Filat used his party’s organizations in a signature-collecting campaign for a referendum on those constitutional amendments. The effort, however, fell short of the necessary number of signatures.

The Liberal-Democrat team includes some representative figures from civil-society groups and from the legal profession. The team also consists largely of Romanian-minded figures, mostly however without the “unionist” baggage that the Liberal Party carries from the past.

Meanwhile, Communist Party leaders calculate that the ongoing economic crisis and upcoming winter could severely damage the AEI government. The communists therefore seem intent on forcing new parliamentary elections for a revanche. They can precipitate new elections by refusing to lend 8 votes for the head of state to be elected in parliament, in which case parliament is dissolved and new elections are called. The European Union and the International Monetary Fund can forestall that scenario by disbursing the planned anti-crisis assistance without further delay, as Filat has just suggested during his Brussels visit (Moldpres September 29, 30, October 1).

Politically, a timely disbursement would enable the government to survive the winter without severe loss of popularity. And in that case, the communists would no longer risk triggering new elections and would instead have to become more cooperative in the parliament and political arena.