Consultanta Politica

Archive for November, 2009

Curentul: Preţul marii trădări naţionale (cu up date)

under revista presei

articolul este aici dar se deschide greu …

Anul trecut, în perioada 10-11 iunie 2008, Note ce păreau ale SRI au fost trimise de pe o adresă de mail cu indicativul UM 0201 – se pare un indicativ militar al STS – mai multor ziare şi au fost publicate însoţite de comentarii diverse. Tabăra presei PC-PSD – „Jurnalul“, Antena etc, le-a dat drept „intoxicări“, mai ales că era menţionat – pe långă Ion Iliescu – şi numele lui Voiculescu. Notele SRI consemnau unele mişcări artistice ale regizorului, Bunicuţa bolşevică ce trasa indicaţii echipei primadonei, doctorul „independent“. Sifonarea către presă a fost dezminţită urgent de către purtătorul de cuvånt al SRI, Marius Bercaru, care a afirmat că notele „seamănă cu cele utilizate de SRI“, dar, vezi Doamne, ar fi fost contrafăcute, iar Ion Iliescu a susţinut acelaşi punct de vedere, afirmånd că totul e o făcătură şi că el nu ar fi vorbit în viaţa lui despre campania lui Oprescu, d-apoi să pună la cale organizarea acesteia.

Informare SRI
SRI-ul a susţinut că instituţia condusă de George Maior nu are în atribuţii supravegherea informativă a activităţilor cu caracter politic desfăşurată de liderii diverselor partide, atåt timp cåt nu constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. Bătrånul sforar Ion Iliescu, cu obsesia sa pentru lovituri de stat cu hoarde de mineri şi acţiuni subversive, a constituit însă dintotdeauna o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. El însuşi este de fapt o ameninţare ambulantă (real and prezent danger) la adresa romånilor, încă de pe băncile şcolilor moscovite de unde şi-a tras snaga. Anul acesta, a venit confirmarea clară şi indubitabilă că notele transmise redacţiilor de cineva din breasla securiştilor de bine erau autentice. În transcrierea din nota SRI a discuţiei conduse de Ion Iliescu apărea următorul pasaj: „Cozmâncă va mobiliza resursele echipei sale. Octav ştie ce are de făcut ca mobilizare“.
Cozmâncă, unul dintre dinozaurii sistemului de partid, fost preşedinte executiv al PSD, secretar general şi unul dintre principalii directori de campanie ai formaţiunii conduse de Ion Iliescu până în 2004, a ajuns, după cum se ştie, în vârful „mobilizării“ lui Oprescu, nu fără un mic scandal de formă cu partidul-mamă. Cică fiorul moral şi revelaţia mistică l-au zdruncinat pe hipopotamul utecist din menajeria lui Ion Iliescu, cadristul de partid „cel mai priceput în mobilizare“ şi, brusc şi dintr-o dată, omul de bază al lui Ion Iliescu a sărit în tabara „independentului“, cu care nu ar mai fi avut niciodată de-a face. Cam asta a fost povestea pentru proşti.
Pentru restul lumii, a ieşit la iveală adevărul că notele SRI scoase la lumină de presă conţineau date autentice, confirmate cu vârf şi îndesat de evenimentele aflate în derulare. Acele blamate bileţele, considerate apocrife şi respinse violent de Ion Iliescu, la trecerea unui an de la apariţia lor pe piaţă, s-au confirmat.
Redacţia noastră se află de ceva vreme în posesia unor alte „bileţele“ găsite în apropierea redacţiei, care ne-au atras atenţia deoarece conţineau elemente de identificare specifice. Iliescu, mare intrigant şi sforar, repetă faza care a precedat eliminarea lui Petre Roman organizånd „ostilităţile“ în vederea eliminării lui Băsescu. Personal, mă aştept la orice dinspre moroiul (strigoiul n.n) bolşevic Ion Iliescu, esenţa răului şi blestemul istoric pentru acest popor. Ca şi în notele precedente, se observă în actualele informări că Iliescu este regizorul, „cappo di tutti capi“. Nu le-am dat însă publicităţii aşteptånd să vedem ce se confirmă şi ce nu, pentru a nu ne expune unei dezinformări grosolane.
Ultimele evenimente au demonstrat că informaţiile explozive cuprinse în interceptările ambientale sunt mai mult decåt autentice, astfel că oferim şi publicului fotocopiile notelor găsite la colţul străzii, fără a ne mai face iluzii că vreodată cineva ar recunoaşte cine şi de ce le-a scăpat pe jos.

Textul informatiei

Textul informaţiei

Propunerea de valorificare nu intră în atribuţiile noastre. Informaţia cuprinde sumarul discuţiilor purtate de către cei vizaţi pe teme de interes economic cu referire la repere industriale aflate în atenţia Div. noastre. Segmentele principale extrase din contextul dialogului sunt cuprinse în nota rezumativă de mai jos. La mapa info. se găsesc în amănunt restul datelor.
Cadrul general al discuţiei a reliefat aspectele campaniei electorale şi mai ales perspectiva turului doi al alergerilor. Adrian Năstase şi-a exprimat părerea că nu vor fi prezenţi cei peste nouă milioane de alegători necesari validării Referendumului propus de Traian Băsescu iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmånd că trebuie explicată populaţiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninţa statul de drept. Mircea Geoană a intervenit reiterånd punctul de vedere al lui Adrian Năstase şi susţinånd că principala problemă o reprezintă obţinerea sprijinului total al liberalilor pentru susţinerea sa în turul doi. Şi-a exprimat ideea că mesajul lui Antonescu este slab şi acesta nu va reuşi să ridice partidul dar că procentele sale contează deşi la nivel local este posibil să nu se ralieze unele organizaţii mai ales în Ardeal. Situaţia din Ardeal este sensibilă a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii – el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locală extinsă – chiar cu includerea zonei Mureş, Cluj, Oradea deoarece oricum nu vor face logistic şi deficitul de imagine se va echilibra cu timpul. Trebuie strånse råndurile şi dată imaginea de forţă în plan public a mai afirmat Ion Iliescu, indicåndu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase. Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial. Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi a mai întărit Mircea Geoană. Oltchimul este o problemă se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Năstase iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămåne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămånă alături de noi. Vîntu vrea şi Poşta şi CEC-ul, a spus Mircea Geoană, nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său aşa că nu va fi o problemă deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O să-l ajutăm în schimb şi noi şi Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grijă să-şi acopere golul de imagine a intervenit Adrian Năstase iar Ion Iliescu a închis această parte a discuţiei recomandånd concentrarea pe următoarele puncte legate de contextul desfăşurării planului de campanie.

Hotnews: SRI: Presupusele note SRI aparute in “Curentul” sunt “falsuri grosolane”

Presupusele note SRI aparute in “Curentul” sunt “falsuri grosolane” si reprezinta “o contrafacere si o manipulare evidente”, a declarat pentru Mediafax seful Biroului de Presa al Serviciului Roman de Informatii, Sorin Sava. “In legatura cu cele doua file care au fost transmise redactiilor, pot spune ca notele nu seamana cu cele utilizate de Serviciul Roman de Informatii”, a continuat acesta.

“In urma unei analize atente de catre specialistii nostri, a rezultat foarte clar ca aceste inscrisuri sunt niste falsuri grosolane, din seria aceluiasi gen de documente asupra caruia Serviciul a mai comunicat deja de-a lungul timpului”, a explicat Sorin Sava, precizand ca “SRI nu este si nu va fi implicat in niciun fel in actiuni cu conotatii politice”.

Reactia SRI vine dupa ce Adrian Nastase a anuntat, pe blogul sau, ca va solicita Serviciului Roman de Informatii sa confirme sau sa infirme nota atribuita SRI si publicata de cotidianul Curentul, in care liderii PSD ar discuta despre impartirea unor companii de stat catre Voiculescu, Vantu si Patriciu.

Ziarul “Curentul” publica o nota informativa, despre care jurnalistii spun ca ar fi a SRI, in care liderii PSD Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu vorbesc de impartirea unor companii catre oameni de afaceri precum Dan Voiculescu, Dinu Patriciu sau Sorin Ovidiu Vantu.

Mai precis, publicatia posteaza pe site-ul sau o nota informativa ce ar apartine SRI, in care Adrian Nastase spune ca Dan Voiculescu este interesat de Oltchim si ca PSD nu are de ales intre a i-l ceda si a nu o face. Ion Iliescu spune ca Dinu Patriciu trebuie “linistit” in legatura cu Romgaz, iar Mircea Geoana afirma ca Sorin Ovidiu Vantu vrea si Posta si CEC-ul.

: more...

Filmuletul “Basescu loveste un copil” este trucat

under comentarii

Am lucrat si eu in presa si conosc destul de bine tehnica audio si video. Si parerea mea este ca este un trucaj. Sa lasam  specialistii sa explice cum s-a realizat …

- trebuie sa mergem sa vedem ce zice Calin Ionescu aici

- o alta axplicatie este aici:

- si aici avem filmul frame cu frame:

Bogdan Istratoiu, copilul din scena cu Basescu: Nu e nimic adevarat din ce se sustine la TV. Va rog sa incheiati cu acest subiect

“Vreau sa ia sfarsit acest scandal si punct. E o prostie. Nu e nimic adevarat din ce se sustine la tv. Ma refer la imaginile de la televizor. Nu ma intereseaza ce sustine dansa (referindu-se la matusa sa, n.red). Mama mea este bolnava, eu astazi am avut atac de panica, sunt traumatizat, ce mai doriti? Vreau sa retrag tot ce am declarat” a spus vineri seara, intr-o interventie la Realitatea TV, Bogdan Marius Istratoiu, copilul pe care presedintele Traian Basescu este acuzat ca l-ar fi lovit.


Declaratiile tanarului Bogdan Marius Istratoiu:

  • Vreau sa ia sfarsit acest scandal si punct. Vreau sa incheiati acest subiect pentru ca nu este absolut nimic adevarat si cu asta-basta.
  • E o prostie, nu e nimic adevarat din ceea ce se sustine la televizor.
  • E problema dansei (n.r. – matusei sale) ce spune, poate ca dansa spune adevarul, dar eu nu pot comenta nimic. Nu am absolut nimic cu matusa mea, dar atat timp cat ea vine la dumneavoastra in studio si comenteaza la adresa mea, chiar nu mai are niciun sens.
  • Maica-mea e bolnava, azi am avut un atac de panica, sunt traumatizat, ce mai doriti?
  • Vreau sa retrag tot ceea ce am zis. Nu mai vreau sa fiu implicat in acest subiect. Vreau sa-l dati uitarii.
: more...

Dilema filmuletului. Sa vina FBI-ul!

under comentarii, revista presei

de Cristian M Chiss – ziare.com

Daca imaginile din filmulet nu sunt trucate, Traian Basescu a pierdut alegerile. Daca sunt, le-a castigat. Va trebui sa primim rapid demonstratia, pentru ca se pare ca votam in functie de ce ni se arata la televizor.

Asa cum mare parte din electoratul lui Crin Antonescu murea, luni dimineata, de amaraciune, asa se frange acum inima alegatorilor lui Traian Basescu. Cred ca au avut o seara cumplita. E unul dintre momentele cand multi se apuca de baut, pentru ca realitatea se dovedeste a fi un loc din care vor sa scape.

Oamenii astia merita sa afle adevarul! Ma refer la cei care n-au reusit sa-si gaseasca argumente pentru trucaj, si au acum o mare indoiala in vine. Care vad in imagini cum mana presedintelui atinge falca unui baiat.

Mai sunt insa cei care nu stiu daca mai exista o miza pentru ei. Care sunt invitati sa iscaleasca un sac de gogosi impartit frateste, vandut drept piatra filozofala. Si care neavand exercitiul unei convingeri, doar a unei dileme, sunt nauciti.

In varianta ca filmul e real, trebuie subliniat ceva. Nu are importanta daca a fost o palma in obraz sau un bobarnac amical. Copilul putea sa se impiedice facand un pas in spate, putea sa cada si sa se loveasca la cap. Nu s-a intamplat asta, din fericire. Insa exista o regula nescrisa: nu pui mana pe un copil! Te controlezi, indiferent ce-ar fi spus.

Iar intrebarile pe care si le-a pus Traian Basescu in emisiune la Realitatea TV n-au noima. Ce daca baiatul ar fi vorbit urat sau ar fi strigat “Traiasca Ion Iliescu?” Putea sa si injure, nu era motiv sa fie atins. M-as gandi aici la mentalitatea pumnului in gura, vecina cu “mai animalule”, dar nu vreau sa exagerez.

In varianta in care filmul se va dovedi un trucaj disperat, vom avea dimensiunea dezastrului moral. Dupa ce il vom vizualiza si vom mai apuca sa ne agatam de un dram de luciditate, ne va trebui mult sa ne convingem ca rezolvam problema cu un kilogram de lamai.

Ne vom intreba de ce ne uitam la televizor daca tot ce reusim este sa numaram stropi de sange si picioare rupte. Un reality show unde nu vine nimeni cu un program de care sa ne agatam, ci doar cu inregistrari-argumente ale mizeriei morale. Ce trebuie sa facem, in definitiv, sa umblam cu o foaie de hartie in buzunar, cu doua coloane, pe care sa fircalim cate-o steluta la fiecare atac sub centura? Pana la urma, tot ce conteaza in Romania este cine iese cu boasele strivite?

Cum exista insa destule dovezi ca traim in tara adevarului dublu – Adrian Ursu dadea aseara exemplul expertizelor in dosarul “Flota” – s-ar putea sa nu primim demonstratia. Si atunci ne mai ramane sa ne mobilizam mintea, pentru ca n-am mai avut de la serialul cu Hercule Poirot o asemenea problema in fata. De fapt, pe masa. Ne hranim cu capete in gura.

: more...

mizeria si promiscuitatea proviciei …

under comentarii

Politicienii uita ca ei traiesc in Bucuresti si cei din provincie au cabinetele parlamentare pe strazile pricipale ale marilor orase. Mizeria si promiscuitatea le sunt straine … Acum cateva luni am fost si eu prin Targul de Vechituri al Brailei. Acest loc aminteste de cat de amarati sunt o mare parte din oameni, chit ca ei se uita la televizor, dupa care sa duc si voteaza. Poate Antenele si Realiztatea ar trebui sa se duca si in aceste locuri (asta numai daca au voie) si sa vada ce inseamna un oras condus de 20 de ani de PSD.

Prietenul meu Marian Mocanu (de asemenea bucurestean prin adoptie) a fost zilele trecute si iata ce a fotografiat.

: more...

Despre Crin Antonescu si “electoratul” sau tranzactionabil …

under comentarii

antonescuIntotdeauna am avut o parere proasta despre Crin Antonescu. Mi-am format-o prin ’99 cand un prieten i-a fost consilier parlamentar. Bineinteles ca el vorbea frumos despre el (ca vorba aia: cine se aseamana se aduna) dar eu am tras cateva concluzii dupa ce am auzit de cat de bine juca biliard cu o licoare maronie langa, cat de “des” se ducea la parlament, cat de usor era influientat de colegii de partid.

Imaginea lui Crin Antonescu printre colegii de partid nu s-a schimbat: in continuare este privit ca un tip superficial si cu gura mare. A fost ales din lipsa de oameni cu vizibilitate a politicienilor liberali anti-Tariceanu, dupa ce acesta a pierdut alegerile in 2008. Ce a facut Crin in postura de presedinte al liberalilor? Numai imagine (explicatia: la PNL este o cutuma: presedintele partidului intotdeauna candideaza la Presidentia Romaniei)! Decizia asupra unei a doua aliante (pe sau pe sub masa) cu psd-istii apartine grupului parlamentar liberal. Dar nu parlamentarii fac cartile! … din fericire!

Parlamentarii sunt “alesi” inainte de electorat de “organizatia de baza”, mai precis de “stapanul” organizatieie judetene (presedintele mai precis), care de obicei este persoana importanta in judet (presedinte de consiliu judetean, primar de mare municipiu, om de afaceri potent financiar …). Rezulta ca daca unul din acesti “baroni locali” zice nu, adica are intelegeri locale cu PDL-ul sau antipatii cu liderii PSD, asa zisa negociere “la varf” nu are nici un efect.

Daca mai adaugam si antipatia electoratului liberal fata de PSD – Iliescu – Nastase – Vanghele, nu prea inteleg ce poate “tranzactiona” Antonescu intr-o viitoare intelegere cu PSD-ul.

Am foarte multe exemple de “vechi liberali”, care habar nu au ce s-a intamplat in Parlament in fosta guvernare Tariceanu, mai precis nu cred ca a existat o “alianta” Olteanu – Hrebenciuc deoarece este peste nivelul lor de intelegere ca la un moment dat cei care au injurat PSD-ul pana in 2004 au putut sa se alieze cu vechii adversari.

Daca mai adaugam si discursul lui Antonescu de dupa anuntarea exit-pool-urilor, in care afirma ca alegerile au fost fraudate in favoarea PSD si PDL, discurs vadimist in care s-a facut de ras si care poate fi combatut de orice membru de partid, atunci putem deduce ca in fata a multi din votantii sai si-a pierdut credibilitatea. Toata lumea stie ca in fiecare sectie de votare exista reprezentanti ai candidatilor (partidelor), care trebuie sa vegheze asupra bunului mers al procesului de votare, care la sfarsit primesc o copie a procesului verbal de incheiere a procesului de votare si numarare a voturilor, pe care o duce la partid si care reprezinta de fapt cifrele finale din respectiva sectie de vorare. La nivel de judet se fac adunarile, care se trimit la nivel national (asta in cazul in care nu exista un soft specializat care insumeaza toate rezultatele din tara) si de obicei partidele cunosc inaintea BEC rezultatele finale ale scrutinului.

Mai adaugam si lipsa unei retele electorale puternice proprii a lui Crin Antonescu fara a uita ca “garda Tariceanu” o are. Mai adaugam sperantele celor care au contribuit la campania electorala a liberalilor, sperand ca acestia sa ajunga la guvernare si care acum acetea se pot narui printr-o miscare politica inabila, care sa-i duca in continuare in opozitie pe cei de la PNL. Si nu in ultimul rand putem adauga ca pana la urma actualul guvern face viitorul buget si in care se pot introduce o seama de capitole destinate administratiei locale in care liberalii sunt sefi, lucru care poate duce la declarartii de tip “primarul Ontanu de la doi”.

Nu putem face suma dar putem constata ca domnul Crin Antonescu si parlamentarii liberali nu prea au ce tranzactiona …

Care ar putea fi un viitor scenariu? Crin Antonescu isi poate compromite definitiv credibilitatea acumulata in aceasta perioada in fata electoratului datorita “istoriei” de multi ani impotriva PSD si incopatibilitatii doctrinare intre PNL si PSD. O parte din sefii organizatiilor locale nu il vor sprijinii din diverse considerente si la un viitor congres (care se poate declansa oricand) presedintele PNL sa fie schimbat, asta in cazul in care nu parasesc partidul pentru PDL. PNL-ul poate reajunge la cele 13 procente avute la europarlamentarele din primavara lui 2009.

Care sunt solutiile liberalilor?

Daca iese Mircea Geoana presedinte si se face o alinata cu PSD-ul, liberalii sunt in pierdere mare de electorat. Lucrul acesta s-a demonstrat in elegerile din noiembrie 2008 si mai 2009 (chit ca ei se proclama in crestere de electorat). Sa nu uitam ca intr-o astfel de alianta liberalii vor fi “vioara a doua”, deci impartirea posibilelor locuri in administratia nationala si locala o va face PSD-ul, adica mult in defavoarea PNL.

In cazul unei aliante cu PDL lucrurile stau altcumva: sa nu uitam ca o parte din liberali sunt “exilati” de vreo doi ani in PLD – PDL, ca exista compatibiliati intre liderii celor doua partide (si aici ma gandesc in special la liderii din provincie), ca exista o rutina (nu pot spune nefericita) a celor doua partide aflate la guvernare doi ani.

antonescuCantonescuCcrin_antonescuEste mult mai usor pentru electoratul lui Crin Antonescu sa iasa la vot pentru Basescu decat pentru Geoana, cunoscand istoria alegerilor trecute si sa nu uitam ca acesta a mai votat in 2004 pe Basescu. Este clar ca o parte destul de semnificativa din cei care l-au votat pe Antonescu nu se vor duce la vot pentru ca s-au uitat prea mult la Antene sau la Realitatea. … si nu cred ca in 5 ani oamenii au uitat de ce inseamna o guvernare PSD, aici referindu-ma la guvernul Nastase.

Daca analizam aparitiile lui Geoana, putem observa ca acesta este inebunit, fiind in stare sa il accepte neconditinat pe Johanis, trecand peste capetelelui Hrebenciuc – Vangelie & comp. Dar cine crede ca granzii PSD l-ar accepta pe Johanis in cazul in care Geoana ar castiga?

Concluzionam: natural este ca dreapta sa se coaguleze intr-o guvernare PDL – PNL. Deja se prefigureaza aceasta prin declaratiile liderilor locali liberali, peste capul lui Antonescu. Oricum asteptarea aceasta este de un an, imediat dupa alegerile de anul trecut …

: more...

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Visit our friends!

A few highly recommended friends...