Consultanta Politica

Traian Basescu: Luna trecută au fost oferite 5300 de cetățenii române. Până la sfârșitul anului vom prelucra câte 10 mii de cetățenii pe lună

under revista presei

“Luna trecută au fost oferite 5300 de cetățenii române. Până la sfârșitul anului vom prelucra câte 10 mii de cetățenii pe lună.” Declarația aparține președintelui României Traian Băsescu, lansată azi, 28 aprilie, în fața studenților de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la care participă împreună cu președintele interimar Mihai Ghimpu.


“Zeci de mii de tineri din R. Moldova au devenit studenți ai facultăților din România. O parte s-au întors acasă și au devenit guvernatori și premieri. Alții au contribuit la dezvoltarea România și au devenit parte din societatea românească”, a mai declarat Băsescu.

Președintele României a mai menționat că “R. Moldova este o țară europeană sută la sută, de aceeași cultură ca și România. Suntem două state și un singur popor. Un popor are dreptul la un viitor comun, nu la un viitor fracționat. Celor 22 de milioane urmează să le fie alăturate și cele 4 milioane (din R. Moldova – n. red.) în UE”.

sursa Unimedia

:

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Visit our friends!

A few highly recommended friends...