Consultanta Politica

tot sondajul aici

Amendamentele aduse Legii ANI intrerup evolutia incurajatoare a Agentiei si nu sunt conforme cu angajamentele asumate de Romania la momentul aderarii, arata Raportul Comisiei Europene asupra Justitiei, care recomanda tarii noastre sa corecteze legea.

Iata cele mai importante declaratii:

• Amendamentele la legea ANI reprezinta un pas inapoi.
• Legea pune in pericol rezultatele pozitive obtinute de ANI si face ca Romania sa isi incalce la modul cel mai clar angajamentele de la aderare.
• Noua lege compromite grav eficacitatea procesului de verificare, de sanctionare si de confiscare a bunurilor nejustificate.
• Aceasta limiteaza transparenta intereselor financiare si economice ale demnitarilor si ale functionarilor publici si exclude sanctiunile disuasive care protejeaza impotriva coruptiei.
• Noua lege intrerupe evolutia incurajatoare a ANI si nu este conforma cu angajamentele asumate de Romania la momentul aderarii.
• Comisia recomanda corectarea legii privind ANI in conformitate cu angajamentele asumate de Romania la momentul aderarii si asigurarea unei contributii a ANI care sa fie in continuare eficienta in prevenirea si pedepsirea coruptiei prin pronuntarea de decizii cu caracter obligatoriu privind averile nejustificate pe baza carora sa se poata aplica sanctiuni disuasive.
• Promovarea dezvoltarii in continuare a ANI, in special prin modificari ale dispozitiilor legislative privind Consiliul National de Integritate.
• Nu am prevazut un termen pentru legea ANI. Raportul vorbeste insa si despre anuntul facut ieri in sensul ca legea este neconstitutionala. Bineinteles, problema va trebui studiata mult mai in detaliu, sa vedem pe ce temei s-a luat aceasta hotarare. Nu este vorba despre a stabili termene, pentru ca autoritatile romane, la cel mai inalt nivel, sunt constiente despre importanta data de Comisie acestei probleme. Speram ca pana la urmatorul raport interimar situatia va fi de asa natura ca nu va trebui sa ne concentram asa mult pe problema ANI.
• In general, in ciuda progreselor in unele domenii, evaluarea Comisiei indica deficiente importante in eforturile Romaniei de a realiza progrese in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.
• S-au inregistrat progrese importante, respectiv adoptarea noilor coduri de procedura penala si civila, insa, desi s-au inregistrat aceste progrese, raportul arata ca sunt si probleme.
• La nivel inalt, in sectorul justitiei, nu a existat disponibilitatea de cooperare in ceea ce priveste reforma.
• Lipsa de eficienta a sistemului si lipsa de coerenta a jurisprudentei raman puncte slabe.
• In plus, responsabilitatile sistemului judiciar trebuie imbunatatite.

Comunicat Freedome House Romania

Angela GRAMADA

Pe 05 iunie 2010, in orasul Meseberg din Germania, presedintele rus, Dmitrii Medvedev, si cancelarul german, Angela Merkel, au semnat un Memorandum prin care intentioneaza sa puna bazele unei comisii mixte la nivel ministerial Rusia – Germania pentru securitate. Aceasta Comisie va servi drept platforma, unde se vor putea schimba idei si opinii cu privire la posibilitatea de solutionare a diferitor probleme ce tin de asigurarea securitatii internationale, dar si pentru atingerea unor obiective de politica externa. (German Marshall Found, STRATFOR, ITAR-TASS, Nezavisimaya Gazeta)

In luna iunie curent a continuat procesul de semnare a unor documente cu incidenta directa sau indirecta asupra evolutiei procesului de solutionare a conflictului transnistrean, acesta fiind mentionat in calitate de obiectiv initial, dar o eventuala rezolvare a acestuia ar putea servi drept model si pentru alte regiuni cu probleme similare. Aparent, aceste documente reglementeaza relatii bilaterale dintre diferiti actori, preocupati de mentinerea stabilitatii pe teritoriul Europei si dezvoltarea sau transformarea sistemului de securitate regionala, astfel incat acesta sa devina capabil sa asigure o protectie sporita in fata unor potentiale pericole militare si nu numai: “Comisia ar putea permite în special schimbul de opinii asupra politicii interna?ionale ?i securit??ii ?i formularea de principii fundamentale ale opera?iunilor civile ?i militare ruso-europene pentru reglementarea crizelor”, scrie in documentul semnat pe 05 iunie 2010 de catre cei doi sefi de state german si rus.

In realitate, insa, continutul lor va permite actorilor europeni sa se apropie foarte mult de zona de interes geostrategic a Federatiei Ruse, impunand-o sa se retraga sau sa-si limiteze considerabil pretentiile asupra vecinatatii apropiate. Va putea Rusia sa riposteze? Putin probabil si asta deoarece efectele actiunilor sale din ultimii ani nu conving pe nimeni de bunele intentii ale politicii externe ruse. La capitolul “credibilitate” rusii au restante. Singurul lucru pe care liderii rusi ar putea sa-l faca va fi sa nege continutul deciziilor luate de comisia mixta daca acestea vor fi in contradictie cu interesele si obiectivele ei. Moscova are experienta in acest sens, iar Chisinaul cu amanarea rezolvarii conflictul transnistrean este cel mai bun martor al negarii de catre partea rusa a hotararilor asumate in cadrul forumurilor regionale. Din aceste considerente evenimentul de la Meseberg nu trebuie tratat doar cu optimism, ci si cu o mare doza de pragmatism.

Dupa crizele energetice repetate, razboiul ruso-georgian din vara anului 2008 si tergiversarea dialogului ruso-european pentru semnarea unui nou document care ar fi inlocuit vechiul Acord de Parteneriat si Cooperare expirat in anul 2007, dar mai ales dupa respingerea de catre anumiti actori a Tratatului de Securitate Europeana si esecul Summit-ului Uniunea Europeana – Federatia Rusa, care a avut loc la sfarsitul lunii mai curent in orasul Rostov-pe-Don, semnarea Memorandumului de creare a unei Comisii la nivel ministerial Rusia – Germania pentru securitate a devenit elementul central al vietii politice europene din aceasta luna. Evenimentul nu a fost o surpriza pentru europeni. Alina Inayeh, director al The Black Sea Trust si The German Marshall Fund’s, oficiul din Bucuresti, este de parere ca semnarea unui asemenea document oficial era inevitabila. Rusia trebuia sa primeasca compensatii pentru esecul Summit-ului UE – Rusia care s-a desfasurat in orasul rus Rostov-pe-Don, lucrarile caruia nu au contribuit nicicum la avansarea dialogului cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii rusi.

Semnarea unui memorandum pentru securitate poate fi interpretat la Moscova drept garantie ca dialogul cu privire la crearea unei noi arhitecturi europene va fi continuat, iar Rusia va fi unul dintre pilonii ei centrali. Tergivesarea acordarii unor asemenea garantii putea fi catalogata de catre oficialii de la Kremlin drept o sfidare a intereselor Rusiei – lucru care nu duce in mod obligatoriu la abtinerea de la utilizarea unor instrumente inadmisibile si incalcarea principiilor de drept international public atunci cand se negociaza pozitionarea in sistemul international. Problema este ca in aceasta situatie orientarea directiei de actiune nu se va mai face de la Moscova, precum era stabilit initial, ci de la Bruxelles sau chiar Berlin.

Ecuatia politica lansata de Germania in parteneriat cu Federatia Rusa are multe variabile necunoscute, ipoteza in acest moment nefiind destul de clara, iar acest lucru duce la imposibilitatea elaborarii unei concluzii universal acceptabile, astfel incat rezolvarea ei sa convinga toti participantii. La o prima analiza se creeaza impresia ca decizia ruso-germana de a crea aceasta comisie a fost luata cu scopul de a contribui la mentinerea stabilitatii pe continentul european si eliminarea oricaror forme de pericole si amenintari la adresa securitatii Uniunii Europene si a vecinului sau estic. Securitatea europeana nu poate fi asigurata aplicand izolarea in calitate de concept de baza al acestui proces.

Este firesc sa apara aici urmatoarele intrebari: care actor dintre cei doi este preocupat mai mult de securitatea celuilalt si care sunt pericolele reale care au facut posibila deschiderea Gernaniei spre un asemenea dialog, ea asumandu-si rolul de reprezentant al intereselor politice ale Uniunii Europene? Aceste pericole sunt reale sau sunt doar pretexte pentru atingerea unor interese de ordin politic si economic in anumite regiuni?

Daca raspunsul la a doua intrebare va fi afirmativ in ambele variante, atunci devine obligatorie incurajarea depistarii acestor amenintari si interese, astfel incat sa se evite o coalizare ruso-germana, care in anumite conditii poate sa se transforme in forta generatoare de instabilitate. Dar pana atunci trebuie sa delimitam actorii carora le convine o asemenea evolutie a starii de fapt.

In acest moment Germania se afla intr-o situatie cel putin duplicitara. Pe de o parte, dupa cum am mentionat putin mai sus, un parteneriat ruso-german avansat, nu doar economic, ci si de securitate ar putea pune sub semnul intrebarii bunele intentii ale liderilor germani, mai ales ca se actioneaza in numele Uniunii Europene. Desi au trecut peste 70 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, fantoma trecului nu a disparut in intregime, iar ideea ca o asemenea alianta ar putea cauza perturbari in sistemul international inca nu a fost respinsa de expertii in relatii internationale. Pe de alta parte, Germania este singurul stat membru al Uniunii Europene care isi poate asuma un dialog puternic cu Federatia Rusa, avand in spate un parteneriat economic si energetic stabil si avansat. Asadar, este statul cel mai putin supus riscului de a se lasa intimidat in negocierea cu Kremlinul. In asemenea conditii, cererea de retragere a trupelor rusesti de pe teritoriul Transnistriei nu putea fi verbalizata decat de Angela Merkel.

Se diversifica paleta de actori politici pe teritoriul european sau concurenta diplomatica intre membrii Uniunii Europene va motiva Bruxelles-ului sa adopte o pozitie mai ferma spre intarirea vectorului politic? Daca cel putin ipoteza cu privire la intensificarea concurentei politice in cadrul UE se va dovedi a fi adeverata, atunci Berlinul ar putea reveni si la alte pretentii, nu doar regionale si nu doar la cele ce tin de crisis management.

In acest moment este posibil ca Germania sa isi revizuiasca atitudinea fata de obiectivele pe care si le-a stabilit inca in anul 2003, cand isi manifesta dorinta de a deveni membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. Liderii politici de la Berlin au revenit de cateva ori asupra acestei doleante, dar fara sa-si forteze prea mult intrarea. Pana la un anumit moment, in conditiile unei crize economice globale tot mai acute, atitudinea calma si concentrata pe politica interna putea fi inteleasa, dar opinia publica internationala astepta ca liderul european cu cea mai mare credibilitate, Angela Merkel, sa reia discutiile in aceasta directie. Nu este exclus ca o eventuala reusita a solutionarii mai multor crize regionale in cadrul acestei comisii mixte ruso-germane sa fie utilizata drept baza a reluarii negocierilor pentru schimbarea statutului Germaniei in cadrul Consiliului de Securitate al ONU. In plus, in cazul aceluiasi dialog ruso-german nu se poate vorbi doar despre dependenta energetica a industriei Germaniei fata de gazele naturale de provenienta rusa, pentru ca aceasta este unul dintre cei mai importanti parteneri economici ai Federatiei Ruse in acest moment, iar stabilitatea societatii ruse este mentinuta doar de exportul de produse energetice. Situatia se prezinta a fi destul de complicata, si nu pentru Berlin, dar pentru Moscova, care practic cerseste ajutor pentru modernizare din partea oficialilor europeni. Ceea ce rusii numesc “Parteneriat pentru Modernizare”, nu este altceva decat recunoasterea ca statul rus se confrunta cu grave probleme interne, altfel reactia rusilor la Rostov-pe-Don ar fi fost alta, mult mai aroganta.

Federatia Rusa incepea anul in forta anul 2010. Reusise sa convinga Alianta Nord-Atlantica ca este indispensabila in anumite regiuni conflictuale, in care negarea experientei Kremlinului in negocierea cu liderii din Afganistan, spre exemplu, putea dauna si mai mult stabilitatii zonei. Dialogul in cadrul consiliului Rusia – NATO a fost reluat, iar o posibila criza energetica, de care se temeau europenii, nu s-a mai materializat, pentru ca memorandumul de prevenire a crizelor energetice semnat in acest sens de catre Uniunea Europeana si Rusia la finele anului 2009 a avut efectul scontat. Rusii incercau sa-si probeze credibilitatea de parteneri credibili. Evenimentele pareau sa se deruleze in avantajul Kremlinului. Cu toatea acestea, oficialii europeni se aflau in expectativa. Ucraina isi alegea presedintele, proces egalat, de fapt, cu alegerea vectorului politic al acestui stat. Una dintre greselile majore ale conducerii de la Kremlin a fost sa reactioneze atat de repede la Kiev, practic fortandu-si prezenta militara, prin mituirea energetica a elitelor politice.

In plus, recunoasterea faptului ca Federatia Rusa sufera enorm din cauza handicapului la capitolul reforme economice, tehnice si sociale si apelul insistent in favoarea unei asistente europene in cadrul Proiectului “Parteneriat pentru modernizare”, ofera avantaj in negocierea spatiului de actiune la frontiera estica pentru Uniunea Europeana.

Federatia Rusa nu-si va retrage trupele de pe teritoriul Transnistriei in viitorul apropiat. Acest lucru era previzibil, dar deschiderea spre acceptarea participarii Uniunii Europene la actiunea de pacificare, pe care a confirmat-o Serghei Lavrov ne-ar putea duce cu gandul la faptul ca Moscova nu mai este atat de ostila. “Tiraspolul trebuie sa inteleaga cine vorbeste in numele conducerii Moldovei. Deocamdata, avem parte doar de declaratii controversate, care nu contribuie la cresterea interesului partii transnistrene pentru a se aseza la masa tratativelor”, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, in cadrul reuniunii de la Weimar, care a avut loc saptamana aceasta la Paris, transmite ITAR-TASS.

Practic, oficialii europeni impun Federatia Rusa sa faca presiuni asupra Tiraspolului pentru reluarea dialogului, astfel incat conducerea nerecunoscuta a acestei regiuni sa accepte un compromis. Este un test pe care Moscova trebuie s ail treaca. Germania a oferit un raspuns in numele intregii Europe, considera Alexandr Rarh, membru al consiliului german pentru politica externa: “Haideti sa rezolvam, mai intai, problema prezentei militare a Rusiei in Transnistria, din cauza careia nu functioneaza Tratatul privind armamentul conventional din Europa si nu exista incredere in regiunea Marii Negre, dupa care vom vorbi despre parametrii unei arhitecturi de securitate comune.” Expertul german nu crede in reusita acestui proiect, iar memorandumul prin care se doreste crearea acestei comisii ruso-germane va suferi esec inainte de a fi pusa in practica.

La Chisinau pozitia Germaniei fata de solutionarea conflictului transnistrean a fost salutata. Asteptarile sunt mari, mai ales ca transformarea Republicii Moldova in povestea de succes a Parteneriatului Estic, – idée intens mediatizata in ultima perioada, – nu se va putea deveni realitate daca se va nega si in continuare necesitatea solutionarii acestei probleme. Este imposibil sa ne imaginam ca o noua arhitectura de securitate europeana, prin care Rusia incearca sa se impuna in calitate de partener egal al Uniunii Europene, va deveni reala in conditiile in care Moscova alimenteaza existenta unui stat separatist chiar in inima Europei. Un parteneriat constructiv in domeniul securitatii internationale, inseamna in primul rand un demers ferm spre eliminarea surselor de instabilitate regionala. Transnistria este o asemenea sursa.

intel5K,d
�z�{ publica internationala astepta ca liderul european cu cea mai mare credibilitate, Angela Merkel, sa reia discutiile in aceasta directie. Nu este exclus ca o eventuala reusita a solutionarii mai multor crize regionale in cadrul acestei comisii mixte ruso-germane sa fie utilizata drept baza a reluarii negocierilor pentru schimbarea statutului Germaniei in cadrul Consiliului de Securitate al ONU. In plus, in cazul aceluiasi dialog ruso-german nu se poate vorbi doar despre dependenta energetica a industriei Germaniei fata de gazele naturale de provenienta rusa, pentru ca aceasta este unul dintre cei mai importanti parteneri economici ai Federatiei Ruse in acest moment, iar stabilitatea societatii ruse este mentinuta doar de exportul de produse energetice. Situatia se prezinta a fi destul de complicata, si nu pentru Berlin, dar pentru Moscova, care practic cerseste ajutor pentru modernizare din partea oficialilor europeni. Ceea ce rusii numesc “Parteneriat pentru Modernizare”, nu este altceva decat recunoasterea ca statul rus se confrunta cu grave probleme interne, altfel reactia rusilor la Rostov-pe-Don ar fi fost alta, mult mai aroganta.

Federatia Rusa incepea anul in forta anul 2010. Reusise sa convinga Alianta Nord-Atlantica ca este indispensabila in anumite regiuni conflictuale, in care negarea experientei Kremlinului in negocierea cu liderii din Afganistan, spre exemplu, putea dauna si mai mult stabilitatii zonei. Dialogul in cadrul consiliului Rusia – NATO a fost reluat, iar o posibila criza energetica, de care se temeau europenii, nu s-a mai materializat, pentru ca memorandumul de prevenire a crizelor energetice semnat in acest sens de catre Uniunea Europeana si Rusia la finele anului 2009 a avut efectul scontat. Rusii incercau sa-si probeze credibilitatea de parteneri credibili. Evenimentele pareau sa se deruleze in avantajul Kremlinului. Cu toatea acestea, oficialii europeni se aflau in expectativa. Ucraina isi alegea presedintele, proces egalat, de fapt, cu alegerea vectorului politic al acestui stat. Una dintre greselile majore ale conducerii de la Kremlin a fost sa reactioneze atat de repede la Kiev, practic fortandu-si prezenta militara, prin mituirea energetica a elitelor politice.

In plus, recunoasterea faptului ca Federatia Rusa sufera enorm din cauza handicapului la capitolul reforme economice, tehnice si sociale si apelul insistent in favoarea unei asistente europene in cadrul Proiectului “Parteneriat pentru modernizare”, ofera avantaj in negocierea spatiului de actiune la frontiera estica pentru Uniunea Europeana.

Federatia Rusa nu-si va retrage trupele de pe teritoriul Transnistriei in viitorul apropiat. Acest lucru era previzibil, dar deschiderea spre acceptarea participarii Uniunii Europene la actiunea de pacificare, pe care a confirmat-o Serghei Lavrov ne-ar putea duce cu gandul la faptul ca Moscova nu mai este atat de ostila. “Tiraspolul trebuie sa inteleaga cine vorbeste in numele conducerii Moldovei. Deocamdata, avem parte doar de declaratii controversate, care nu contribuie la cresterea interesului partii transnistrene pentru a se aseza la masa tratativelor”, a declarat ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, in cadrul reuniunii de la Weimar, care a avut loc saptamana aceasta la Paris, transmite ITAR-TASS.

Practic, oficialii europeni impun Federatia Rusa sa faca presiuni asupra Tiraspolului pentru reluarea dialogului, astfel incat conducerea nerecunoscuta a acestei regiuni sa accepte un compromis. Este un test pe care Moscova trebuie s ail treaca. Germania a oferit un raspuns in numele intregii Europe, considera Alexandr Rarh, membru al consiliului german pentru politica externa: “Haideti sa rezolvam, mai intai, problema prezentei militare a Rusiei in Transnistria, din cauza careia nu functioneaza Tratatul privind armamentul conventional din Europa si nu exista incredere in regiunea Marii Negre, dupa care vom vorbi despre parametrii unei arhitecturi de securitate comune.” Expertul german nu crede in reusita acestui proiect, iar memorandumul prin care se doreste crearea acestei comisii ruso-germane va suferi esec inainte de a fi pusa in practica.

La Chisinau pozitia Germaniei fata de solutionarea conflictului transnistrean a fost salutata. Asteptarile sunt mari, mai ales ca transformarea Republicii Moldova in povestea de succes a Parteneriatului Estic, – idée intens mediatizata in ultima perioada, – nu se va putea deveni realitate daca se va nega si in continuare necesitatea solutionarii acestei probleme. Este imposibil sa ne imaginam ca o noua arhitectura de securitate europeana, prin care Rusia incearca sa se impuna in calitate de partener egal al Uniunii Europene, va deveni reala in conditiile in care Moscova alimenteaza existenta unui stat separatist chiar in inima Europei. Un parteneriat constructiv in domeniul securitatii internationale, inseamna in primul rand un demers ferm spre eliminarea surselor de instabilitate regionala. Transnistria este o asemenea sursa.

Moldova, pachetul de nervi al Rusiei

Rusia, prin autoritati si presa (care exprima defapt tot vointa autoritatilor), trateaza Moldova in buna traditie a Imperiului Rus si Uniunii Sovietice.

Cu toata manipularea presei de la Chisinau (audientele mari sunt pe canalele de limba rusa si prorusesti) si a factorilor de influienta ai Moscovei, s-a demonstrat ca exista o mare masa de alegatori care doresc sa iasa din inclestarea de fier ruseasca. Anul trecut peste 50% din populatie au votat pentru trei partide care se declarau indepartate de Moscova si care ulterior au format Alianta pentru Integrare Europeana. Toate sondajele ulterioare alegerilor arata ca acest echilibru instabil, de cateva procente, intre comunisti si proclamatii europeni poate fi schimbat.

Moscova stie acest lucru de la inceput si apeleaza la rezerve: Prima a fost chiar unul din liderii AIE, Marian Lupu, care a schimbat nuantele declaratiilor, admitand o viitoare apropiere de Rusia. Era oarecum de asteptat, dupa ce a detinut ani buni pozitia de numarul 2 in stat in perioada conducerii pseudonationalist – comunistilor, teza inca draga actualei conduceri moscovite si inventata imediat dupa declararea independentei din 1991 de apropiatii Rusiei, ca urmare a necesitatii existentei unei politici a noului stat.

O alta nuantare a declaratiilor a venit si din partea actualului prim ministru Filat, cel care cu sarm a reusit sa convinga cancelariile vestice de intentiile pro-europene si pro-americane ale noii conduceri de la Chisinau. Ca prim-ministru i-am putea acorda circunstante atenuante, cunoscand dependenta economica a Moldovei de Rusia si amintindu-ne de mijloacele economice de coercitie aplicate de Moscova Chisinaului de-a lundul celor 20 de ani de independenta. Si ca sef de partid i-am putea acorda circumstante, el dorind o crestere a numarului de votanti pentru PLDM, lucru care se poate realiza in special cu alegatori din bazinele electorale ale PCRM-ului si chiar a aliatilor PDM-ului si PL-ului.

O vocea distincta, o are Presedintele interamar Ghimpu, la randul sau presedinte de partid liberal. Nu ne indoim de credintele sale antisovietice deoarece provine dintr-o familie care a avut de suferit in perioada sovietica si in care valorile romanesti au fost puse la icoana. Toate deciziile politice ale acestuia au demonstrat convingerile in valorile democratiei europene si in valorile romanesti si o dorinta launtrica de departare fata de Moscova. Ultima sa realizare este decretul prin care se proclama ziua de 28 iunie, ca Zi a Ocupatiei Sovietice, decizie de indreptare a adevarului istoric si cu efect de turbare a conducerii Rusiei.

Reactia Moscovei a fost la cateva ore: Duma a protestat si Guvernul a amenintat cu sanctiuni economice dureroase: posibila stopare a importurilor de vin moldovenesc, cresterea pretului gazelor, executarea datoriei la gaze a autoproclamatei Republici Transnistrene.

O alta problema pentru rusi a aparut atunci cand Uniunea Europeana, prin vocea Angelei Merkel, a reafirmat ca stationarea Armatei a XIV in Transnistria este ilegala si ca aceasta trebuie sa se retraga. Enervant a fost deoarece anuntul a fost facut avandu-l in dreapta pe premierul Filat.

Pro-europenii se despart (momentan)

Fara discutie ca actuala Constitutie care stabileste ca Moldova este o republica parlamentara a dus la un blocaj politic prin neputinta Parlamentului de a alege un presedinte cu trei cincimi din voturi, acesta mentinandu-se de aproape un an si jumatate. Decizia de acum cateva zile a actualei puteri si materializata prin organizarea unui referendum de a schimba regula alegerii presedintelui prin vot popular, adica transformarea Moldovei in republica prezidentiala (sau semiprezidentiala), schimba regulile jocului politic moldovenesc. In Parlament, cele patru partide componente ale AIE, l-au sustinut cu sau fara buna credinta pe Marian Lupu, persoana destul de controversata, avand un trecut politic legat de national – comunisti si banuit de relatii stranse cu Moscova.

Noua stare de lucruri face ca strategiile partidelor sa se schimbe. Placand de la prima regula a politicii: misiunea unui partid este sa adune cat mai mult electorat, competitorii moldoveni uita de a doua regula, aceata fiind ca finalitatea este sa ajunga la putere. Azi AIE detine puterea dar exista diferente de pareri, de orientari si in special orgolii personale intre actualii parteneri. Electoratul stie ca AIE da cel putin trei candidati la presidentie: Marian Lupu (inca nu il putem numii “eternul candidat”) cu un electorat intarit dupa insuccesele alegerii sale in Parlament, Vladimir Filat cu o sustinere puternica din media si Mihai Ghimpu care in mod normal ar trebui sa fiein crestere de aerenti dar purtand in spate nerealizarile primarului si nepotului Chirtoaca si miscocarit (pe nedrept) de toata media.  Cu alte cuvinte, electoratui AIE isi spliteaza cele cincizeci si ceva de procente firave.

Comunistii mai mult in expectativa si cu fata spre est

Partidul comunistilor lui Voronin inca sta inchis in sedii, asteptand accentuarea degradarii puterii de cumparare din Moldova afectata de criza. Problema este ca este foarte greu ca acesta sa isi construiasca un nou lider formal, apt de a atrage sufragiul fara “locomotiva” Voronin. Deja au parasit partidul cativa membrii importanti, acestia incercand o noua constructie politica, tot de stanga dar mai moderata si inca fara un impact in sondaje. In presa au aparut si cateva aluzii la parasirea PCRM-ului de catre ideologul partidului Mark Traciuc, dar aceste zvonuri inca nu sunt confirmate. Oricum, “dictatura” lui Voronin in PCRM nu lasa nici un alt membru sa se afirma. La aceasta se adauga si intrebarile celor care traditional au votat cu comunistii si urmare a declaratiilor acestuia, daca inca mai poate conduce partidul si statul indirect, in eventualitatea castigarii alegerilor. Si tot acelasi electorat se gandeste care pozitie e mai buna dupa deschiderea actualei puteri catre UE si succesele diplomatice pe care aceasta le are: cea pro-rusa sau cea pro-europeana.

Referendumul, calea catre un dublu scrutin

Daca in septembrie populatia isi da acordul pentru schimbarea Constitutiei, in noiembrie vom fi martorii unui scrutin la parlementare, ceea ce spune actiala Constitutie si un scrutin prin care va fi ales prin vot popular Presedintele.

Acest fapt va schimba total toate strategiile partidelor avute pana acum. Stim cat conteaza calitatea candidatului la functia de presedinte in ecuatia alegeri Parlamentului, mai ales ca acesta este desemnat dupa stampilarea unei singure liste republicane cu candidati, motorul campaniei si implicit al listei fiind candidatul prezidentiabil.

Cu alte cuvinte este excusa o lista comuna a AIE si desemnarea unui singur candidat de catre AIE. Rezulta ca vom avea si un al doilea tur de scrutin si acesta va avea doi candidati: cel al comunisilor si unul dintre cei trei care si-au anuntat pana acum candidatura, dar acesta va ocupa al doilea loc. In functie de presatatia guvernului si a primului ministru, locul doi va fi ocupat de Vladimir Filat sau de Marian Lupu, actualul presedinte iterimar Ghimpu neavand sanse conform sondajelor.

Cheia este in mana lui Voronin

O sansa pentru comunisti este retragerea in planul secund lui Vladimir Voronin, deoarece acesta transmite mesaje negative si incoerente lucru aratat de ultimile sondaje. Lucrul putin probabil de altfel, deoarece pana la urma puterea economica a partidului sta pe umerii grupului de interese din jurul fiului acestuia Oleg.

Pana la urma vom vedea cine are prima sansa intr-un al doilea tur de scrutin: realizarile mai mult sau mai putin vizibile ale guvernului Filat, mesajele electorale impartite in tot spectrul: liberalii cu mesaje pro-romanesti, liberal-democratii nu pragmetisme capitaliste, democratii cu mesaje de echilibru si comunistii cu laudele din perioada cand acestia au detinut puterea 2000- 2008. In toata aceasta ecuatie nu trebuie sa uitam si media care apartine ori grupului de interese din jurul actualului premier, ori grupului de interese a lui Oleg Voronin.

Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania sa isi ia avocatii pro-coruptie acasa.

Societatea civila constata cu regret ca unii membri marcanti ai UDMR – si in primul rand senatorul Gyorgy Frunda – s-au dovedit a fi in ultimii ani varful de lance in distrugerea oricaror strategii si instrumente de combatere a coruptiei in Romania. Lucrul s-a repetat saptamana aceasta, la discutarea in Senat a Legii ANI: senatorul Frunda a fost cel care a propus cele mai retrograde amendamente si care a castrat de fapt Agentia, eliminand orice posibilitate practica de control a averii demnitarilor. De asemenea, modul in care senatorul Frunda a condus sedinta Comisiei Juridice a fost unul extrem de arogant si agresiv fata de orice persoana care nu agrea punctul sau de vedere si nu a asigurat o prezentare echilibrata a situatiei care sa permita senatorilor prezenti sa ia o decizie in deplina cunostinta de cauza.

In conditiile actuale de criza economica, consideram ca pozitia senatorului Frunda si a tuturor celor care au votat alaturi de el in Comisie si in plenul Senatului este jignitoare pentru restul populatiei de la care se cer sacrificii, fara insa ca politicienii sa isi asume un minimum de transparenta si responsabilitate.

Facem apel la comunitatea maghiara sa nu mai trimita in Parlament personaje de factura domnului Frunda si sa faca presiuni asupra UDMR pentru a reveni la pozitiile progresiste si reformatoare care au definit aceasta formatiune in anii ’90.

Societatea Academica din Romania

Freedom House Romania

Institutul pentru Politici Publice

Centrul Roman de Politici Europene

Active Watch – Agentia de Monitorizare a Presei

Grupul pentru Dialog Social

Centru pentru Jurnalism Independent

Societatea Timisoara

Academia de Advocacy (tbc)