Consultanta Politica

Rezultatele ultimului sondaj CBS-AXA sunt extrem de sugestive, atât prin lipsa surprizelor majore, cât şi prin confirmarea unor trenduri îngrijorătoare care s-au profilat în ultimii ani. Ce implicaţii ar putea să aibă toate acestea pentru viitorul apropiat şi pentru viaţa politică a ţării de după alegeri?

Epoca alianţelor

Moldova pare să intre în epoca alianţelor… poate chiar volens-nolens. Cetăţenilor pot să nu le fie pe plac alianţele de guvernare, cu certurile lor permanente şi cu „prea multă” democraţie. De fapt, sondajele arată că mulţi dintre ei şi-ar dori un partid unic. Problema este că ei nu se pot defini care să fie acest partid unic. În asemenea caz, alianţele sunt exact ceea ce doctorul a prescris pentru societăţile democratice: şi anume, elitele politice care îi reprezintă pe cetăţeni trebuie să dialogheze în căutarea consensului pentru a asigura guvernarea eficientă a ţării şi atingerea obiectivelor de dezvoltare. Un alt moment interesant, scos în evidenţă de sondajul menţionat, este că nu există nici un candidat prezidenţiabil care să insufle încrederea pentru o majoritate clară a cetăţenilor [1].

În acest sens, Alianţa de Integrare Europeană a fost necesară, dacă nu şi suficientă. Necesară pentru că a spart monopolul politic deţinut de PCRM asupra puterii pe parcurs de opt ani, dar nu şi suficientă pentru că nu a funcţionat eficient şi pentru că singură s-a etalat, de multe ori, în poziţia unui deţinător intransigent al adevărului final, dând astfel dovadă de un spirit bolşevic. Insuficientă şi pentru că, după mai mult de un an de existenţă [2], cetăţenii consideră că AIE lasă ţara cam cu aceleaşi probleme fundamentale cu care a moştenit-o (vezi opiniile cetăţenilor vizavi de direcţia ţării şi problemele principale cu care se ciocnesc aceştia). Noi am evidenţiat evoluţia nemulţumirilor cetăţenilor cu actul de guvernare în Raportul de Stare a Ţării 2009 (http://expert-grup.org/?go=biblioteca&n=150), acelaşi trend continuă şi în 2010.

În continuare, aceste insuccese ale Alianţei au însemnat şi menţinerea poziţiilor inamicului său principal – PCRM şi conservarea, în linii mari, a distribuţiei simpatiilor alegătorilor la nivelul celor din iulie-august anul 2009. Mai mult decât atât, toate chestiunile esenţiale utilizate pe larg ca instrumente de PR în perioada aprilie-iulie 2009 au rămas fără elucidarea promisă de AIE: pretinsa fabricare a rezultatelor alegerilor parlamentare din aprilie 2009, evenimentele politice violente (atât devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei din 7 aprilie, cât şi excesele care au urmat din partea organelor de forţă), dominarea oligarhiilor din „curtea domnească”, monopolurile de piaţă etc.

Şi acum, dacă e să dăm crezare rezultatelor sondajului CBS-AXA, partajarea mandatelor în viitorul Parlament ar putea repeta situaţia din Legislativul actual [3], o situaţie anticipată de altfel (http://expert-grup.org/index.php?go=biblioteca&n=168). Bineînţeles, o asemenea evoluţie va impune elitelor politice locale constrângeri foarte rigide, atât în ceea ce priveşte relaţiile între ele, cât şi cu partenerii/patronii din exterior.

Quo Vadis, Moldova?

Alegerile viitoare pot să nu fie sau poate nu ar trebui să fie despre geopolitică, însă există toate premizele ca umbra „marii opţiuni geopolitice” să domine agenda post-electorală a ţării noastre. Şi aceasta nu doar din cauză că sondajul sus-menţionat a demonstrat o dată în plus că cetăţenii Republicii Moldova nu împărtăşesc în egală măsură „euro-entuziasmul” elitelor politice. Dar şi pentru că climatul geopolitic din jurul Moldovei predispune spre (dez)acorduri de proporţii. Nu în zadar conflictul transnistrean apare ca o hârtie de turnesol pentru succesul iniţiativelor vizavi de structura europeană de securitate, şi nu în zadar Federaţia Rusă declară disponibilitatea de a avansa soluţionarea acestui conflict după instaurarea unui regim politic stabil (citim mai prietenos Rusiei?) la Chişinău. Astfel, cu toate că majoritatea problemelor existenţiale pe care trebuie să le rezolve elitele politice moldovene sunt de natură internă, apelul permanent la factorii externi şi climatul geopolitic propice, vor face ca rezultatele acestor alegeri să dobândească şi importanţă geopolitica considerabilă. Astfel, este rezonabil să presupunem că şi evoluţiile post-electorale să fie influenţate (prin transfer de imagine, instrumente economice, presiuni politice, etc.) de actorii externi.

Puzzle-ul post-electoral

Reieşind din cele expuse anterior, patru scenarii par cele mai verosimile:

1. Menţinerea AIE (fără AMN). Aceasta va necesita îngroparea „toporului războiului”, instituţionalizarea mecanismelor de funcţionare a Alianţei, „meritocratizarea” executivului şi iniţierea dialogului cu PCRM, iniţial pentru găsirea consensului vizavi de alegerea preşedintelui/modificarea articolului respectiv în Parlament, dar şi pentru cooperarea constructivă pe direcţii strategice de dezvoltare a ţării.

Factorul extern: Asemenea scenariu va avea suportul UE, interesată de stabilizarea politică a Republicii Moldova şi ancorarea acesteia pe drumul european. În acelaşi timp, Rusia ar putea şi să accepte acest scenariu, putând să influenţeze Alianţa fie prin PDM, fie prin condiţionarea cooperării din partea PCRM. Totuşi, această influenţă nu vine fără limite, ţinând cont de nivelul de euro-entuziasm al PCRM sau PDM.

2. “Show must go on!”. Eşecul de a alege preşedintele ţării sau de a modifica în mod raţional articolul respectiv din Constituţie ar însemna perpetuarea cercului vicios al instabilităţii politice, alegeri continue şi, ca rezultat, o statalitate moldovenească tot mai şubredă.

Factorul extern: un asemenea scenariu ar fi un coşmar pentru UE, care continuă să susţină „proiectul moldovenesc”. Deşi pentru Federaţia Rusă un asemenea scenariu nu este cel mai favorabil, el oferă oportunităţi suficiente şi pentru influenţarea situaţiei din Moldova, cât şi pentru consolidarea controlului asupra Transnistriei şi îngroparea definitivă a proiectului de reunificare a Republicii Moldova. În fine, întrebări serioase vizavi de sustenabilitatea proiectului moldovenesc ar fi de neevitat în cazul unui asemenea scenariu.

3. PCRM+1. Teoretic, o coaliţie dintre PCRM şi oricare altă componentă din AIE [4] ar putea fi suficientă pentru formarea guvernului şi alegerea preşedintelui. Lăsând la o parte varianta puţin probabilă cu PL, posibile sunt două combinaţii – PCRM+PD şi PCRM+PLDM. Cu toate că prima variantă pare a fi mai probabilă (în virtutea factorului extern şi afinităţilor ideologice), nemulţumirile de caracter personal şi economic ar putea împiedica crearea unei asemenea alianţe. Evident, nici PLDM nu apare ca un foarte probabil aliat al PCRM, dar istoria recentă ne învaţă că în politica moldovenească orice e posibil.

Factorul extern. Iarăşi, nu este cea mai favorabilă variantă pentru UE. O coaliţie PCRM şi PD ar apărea prea rusofilă (deşi rusofilia acestor partide nu trebuie exagerată), iar cea între PLDM şi PCRM prea instabilă şi imprevizibilă. Totodată, Rusia, evident ar susţine coaliţia PCRM şi PD, însă ar putea să se ciocnească cu surprize neplăcute, când aceasta ar începe să demonstreze semne de independenţă şi flirt cu Occidentul (din nou, istoria recentă arată că asemenea răsturnare de situaţie este foarte posibilă).

4. “Grand coalition”? Când toate opţiunile sunt epuizate, optimiştii cred în poveşti. În mai multe ţări în situaţii de impas politic, anume marea coaliţie (şi nu neapărat modificarea Constituţiei) a fost o soluţie temporară pentru a depăşi blocajele politice. Teoretic, toate aceste partide au o agendă comună – integrarea europeană şi modernizarea economică. Problema este că la modul practic interesele de grup diverg şi nu există semne de maturizare a elitei politice din Moldova care să conducă spre civilizarea dialogului politic. De altfel, această opţiune, care ar permite PCRM-ului să participe la guvernare într-o formă sau alta, ar fi mai atractivă pentru acest partid, decât o simplă cooperare cu o AIE restabilită. Dar sunt gata partidele democratice de o asemenea alianţă? Este capabil PCRM să participe la guvernare în loc să guverneze?

Factorul extern. Aceasta este o variantă destul de atractivă pentru UE, o structură prin excelenţă bazată pe idealurile consensului politic. Consolidarea dialogului şi înţelegerii în interiorul Republicii Moldova în baza unei agende de integrare europeană, agreată de toţi partenerii în coaliţie este o opţiune interesantă. Federaţia Rusă ar fi în expectativă – aşteptând când disensiunile din această coaliţie eterogenă ar putea fi utilizate în interesele sale.

În loc de concluzie. putem menţiona că există o serie de scenarii acceptabile pentru ca Republica Moldova să iasă din impasul politic şi să-şi relanseze procesele de modernizarea socială şi economică. Unicul scenariu inacceptabil (#2) pentru majoritatea societăţii este perpetuarea crizei politice actuale, adâncirea liniilor de divizare în societate şi permanentizarea războiului tuturor contra tuturor. Deocamdată nu ştim care va fi scenariul ce se va materializa, dar sperăm că scenariul inacceptabil va fi evitat.

[1] În acest context, întrebarea logică, dar care nu a figurat la referendumul din septembrie ar fi: „Moldova, în general, ai nevoie de preşedinte?”
[2] Aceasta evident fără ca să omitem succesele AIE în atenuarea impactului crizei financiare globale sau îmbunătăţirii relaţiilor cu partenerii externi, lucruri despre care am mai scris, dar care sunt mai puţin sesizate de cetăţeanul de rând.
[3] Cu trecerea AMN-ului în rândul partidelor extra-parlamentare şi transferul mandatelor respective în favoarea partenerilor de AIE.
[4] Rezultatele ultimului sondaj CBS-AXA arată că voturile PL, un partener aproape neverosimil pentru PCRM, nu ar fi suficiente pentru alegerea preşedintelui sau modificarea Constituţiei.

Această publicaţie apare în cadrul proiectului „Promovarea bunei guvernări prin analiză şi prognoză economică independentă” implementat de Expert-Grup cu suportul financiar al Fundaţiei Soros Moldova. Informaţiile şi concluziile expuse în acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu sunt împărtăşite neapărat de Fundaţia Soros-Moldova.

Alex Oprunenco, FLUX